Dr. hab., prof. univ. Constantin Matei – 85 de ani!!!

04.04.2025

 

Mult stimate comunitate științifică, dragi colegi, Institutul de Ecologie și Geografie al USM exprimă sincera recunoștință pentru aportul neobosit și deosebit al domnului profesor universitar Constantin Matei cu ocazia împlinirii a 85 de ani de la naștere.

Ajuns la 85 de ani, profesorul universitar Constantin Matei, doctor habilitat în geografie, cercetător științific coordonator la Institutul de Ecologie și Geografie al USM, este o personalitate foarte bine cunoscută în mediul academic și științific al Republicii Moldova, unde a activat mai bine de 60 de ani. Domnia sa a deținut mai multe funcții didactice și manageriale, a fost titularul unui număr mare de cursuri universitare. Pasiunea care l-a însoțit, însă, de-a lungul întregii cariere profesionale a fost cercetarea. După absolvirea Facultății de Geografie a Universității din Tiraspol a activat o perioadă de 7 ani în calitate de profesor de geografie în învățământul preuniversitar din mediul rural. În anii 1969-1972 realizează studiile de doctorat la Secția Geografie a Academiei de Științe a Moldovei, la care activează în calitate de cercetător științific. Teza de doctor (candidat în științe geografice) „Geografia migrației populației Republicii Moldova” a fost  susținută, cu succes, în anul 1972 la Universitatea de Stat din Lvov, Ucraina.

După absolvirea doctoratului continuă activitatea de cercetare și managerială în calitate cercetător științific superior și Șef al Laboratorului de Demografie la Institutul de Planificare, timp în care reușește să adune, să proceseze și să analizeze o bază de date foarte bogată a manifestării proceselor și fenomenelor demografice din Republică și care au stat la baza consolidării școlii geodemografice naționale, formării profesionale a discipolilor Domniei sale, a studenților și masteranzilor de la specialitățile economice.

Activitatea didactică în învățământul superior o începe în anul 1977, în calitate de lector superior, iar la scurt timp, de conferențiar universitar, la Catedra de Economie a Muncii a Facultăţii de Economie a Universității de Stat din Moldova. Din anul 1980 este implicat în exercitarea diverselor funcțiilor manageriale, inclusiv de Șef al Catedrei de Geografie Economică, prodecan și decan la Facultatea de Economie a USM, timp în care s-a remarcat atât printr-o înaltă responsabilitate și implicare, cât și printr-o activitate de cercetare foarte profundă în domeniul transformărilor geodemografice. În anii 1990-1991, urmează studiile de post-doctorat, care s-au finalizat cu susținerea reușită, la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg, a tezei de doctor habilitat „Problemele politicii regionale a populaţiei în Republica Moldova. Aspecte socio-geografice”.

După fondarea, în 1991, a Academiei de Studii Economice, deține funcții manageriale, inclusiv: Șef al Catedrei de Geografie și Istorie Economică (1991-1996), Geografie și Economia Mediului (2001-2010), Gândire Economică, Geoeconomie și Geodemografie (2010-2013), Decan al Facultății de Finanțe (1996-2002). În această perioadă ocupă funcții decizionale importante, precum Membru și al Comisiei de Experți a Comisiei Naționale de Atestare și Acreditare, Membru al Comisiei Naționale pentru Populație de pe lângă Guvernul republicii Moldova, Președinte al Seminarului Științific de Profil la Specialitatea Geografie economică, socială și politică din cadrul ASEM, Membru al Seminarelor Științifice de Profil la Institutul de Ecologice și Geografie etc.

Din anul 2012, și-a reluat activitatea în cadrul Institutului de Ecologie și Geografie în calitate de cercetător științific coordonator, timp în care reușește să coordoneze realizarea a 3 studii monografice colective, care ilustrează foarte amplu și profund formarea și transformările populației și așezărilor umane în interfluviul dintre Nistru și Prut. În plus, Domnia sa fost implicat în realizarea studiilor demografice regionale stipulate în cadrul proiectelor instituționale aplicative pentru RD Centru (2015-2019) și RD Nord (2020), rezultatele cărora au fost înalt apreciate atât de comunitatea științifică, cât și de centrele regionale de dezvoltare din Republică.  

Constantin Matei a ghidat mai mulți tineri în activitatea de cercetare, 9 dintre aceștia reușind performanța unei teze de doctorat. De-a lungul activității, Constantin Matei a elaborat peste 160 de lucrări științifice, din care: 13 monografii, 2 manuale, 5 capitole în Enciclopedia Republicii Moldova, compartimentul populație din Atlasul R.S.S Moldovenești (1978), lucrare pentru care a obținut Premiul de Stat în domeniul Științei etc.

Este înalt apreciată activitatea Dlui Profesor sub aspectul colaborării internaționale, prin participările la congrese, simpozioane, conferințe științifice de diferit rang. Împreună cu savanți din România, Federația Rusă, Germania, Cehia, Marea Britanie, Polonia, Ucraina, a participat în elaborarea și realizarea a numeroase proiecte științifice internaționale.

 

 

La mulți ani domnule profesor!

Vă dorim multă sănătate! Vă stimăm și vă prețuim!

Colectivul Institutului de Ecologie și Geografie al USM