- Vizualizări: 32
Ziua Internațională pentru Protecția Stratului de Ozon
16 septembrie
Pentru a comemora semnarea Protocolului de la Montreal (Montreal 1987, intrat în vigoare în 1989), tratat internațional conceput pentru a elimina treptat producția și consumul de substanțe care diminuează stratul de ozon (SDO), tratat considerat unul dintre cele mai de succes acorduri de mediu, la 16 septembrie 1994, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a declarat 16 septembrie ca Ziua Internațională pentru Protecția Stratului de Ozon. Succesul Protocolului este accentuat și prin faptul că, toate statele membre ale ONU l-au ratificat. De atunci, în fiecare an, ziua de 16 septembrie este dedicată importanței păstrării stratului protector de ozon.
Protocolul de la Montreal (revizuit ulterior prin amendamentele de la Londra, Copenhaga, Montreal, Beijing) a fost elaborat cu scopul de a elimina treptat substanțele, inclusiv agenții frigorifici și halonii care conțin atomi de clor și brom, deoarece s-a constatat că, atunci când au fost eliberați în atmosferă (intenționat sau accidental), au deteriorat stratul de ozon care înconjoară planeta noastră.
De la începuturile sale, Protocolul de la Montreal a redus semnificativ substanțele nocive care dăunează stratului de ozon. Ca urmare, s-a observat o recuperare treptată a acestuia, care se așteaptă să revină la nivelurile de dinainte de 1980 până la mijlocul acestui secol. Ziua Ozonului servește ca o reamintire a importanței acestui tratat și a eforturilor continue necesare pentru a proteja stratul de ozon.
Și Republica Moldova ratificând Protocolul în anul 1996, și-a asumat angajamente de eliminare treptată din uz (import, consum) a SDO, cum ar fi clorfluorcarburile (CFC), hidroclorfluorcarburile (HCFC), esențialmente din cauza potențialului ridicat de distrugere a ozonului (PDO), dar și a potențialului înalt de încălzire globală (PÎG, în engleză GWP), precum și a beneficiilor climatice semnificative pe care le-ar genera acest lucru.
Tema Zilei Mondiale a Ozonului 2024 este "Ozon pentru viață: 35 de ani de cooperare globală". Tema aleasă evidențiază rolul esențial pe care l-a jucat Protocolul de la Montreal în recuperarea stratului de ozon și impactul său pozitiv asupra atenuării schimbărilor climatice.
Semnificația Zilei Mondiale a Ozonului este că stratul de ozon este o componentă critică a atmosferei Pământului, acționând ca un scut protector care absoarbe majoritatea radiațiilor ultraviolete (RUV) dăunătoare ale soarelui. Fără acest strat, viața pe Pământ ar fi expusă la niveluri crescute de radiații UV, ceea ce ar duce la creșterea riscului diverselor boli, cum ar fi cancerul de piele, cataracta și a altor probleme de sănătate, precum și la deteriorarea ecosistemelor tereste și a celor marine.
Ziua Mondială a Ozonului servește drept platformă pentru promovarea practicilor durabile și creșterea gradului de conștientizare cu privire la interconectarea protecției mediului și a sănătății umane. Această Zi este o reamintire crucială a importanței protejării stratului de ozon al planetei noastre. Prin adoptarea de practici durabile și susținerea produselor ecologice, putem contribui la vindecarea stratului de ozon și putem asigura un viitor mai sănătos pentru generațiile viitoare.
Vorbind de produsele ecologice, în cazul diminuării stratului de ozon anume freonii cu care au funcționat echipamentele de producere a frigului artificial sunt cauza principală, deaceea Protocolul de la Montreal, prin Amendamentul de la Kigali (2016), pe care deja l-au ratificat aproape 80 dintre țările membre a ONU, impune părțile semnatare să implementeze noi tehnologii eficiente din punct de vedere ecologic și energetic. Țările dezvoltate au început să reducă treptat HFC-urile încă în 2019, multe țări în curs de dezvoltare începând cu acest an.
Așadar, de Ziua Mondială a Ozonului, nu numai că sărbătorim realizările de până acum, ci și privim spre viitor pentru acțiuni mai profunde și mai rapide în cadrul Protocolului întru recuperarea stratului de ozon, dar mai presus de toate, pentru oameni, pentru climă și pentru planetă.
Ce acțiuni ar fi cazul de întreprins?
De Ziua Mondială a Ozonului, au loc diverse activități, inclusiv programe educaționale, campanii de conștientizare și evenimente comunitare. Aceste activități au ca scop informarea oamenilor despre importanța stratului de ozon și încurajarea acțiunilor de protejare a acestuia.
Câteva exemple de activități tipice pentru sărbătorirea Zilei Ozonului:
- Creați lucrări de artă, piese de teatru, picturi sau articole care explorează ideea unei lumi fără existența stratului de ozon;
- Creați logo-uri pentru produse care sunt “prietenoase ozonului”;
- Prezentați articole despre problema ozonului sau scrieți un eseu despre Ziua Mondială a Ozonului;
- Organizați un concurs pentru a vedea cine poate crea cele mai multe cuvinte din expresia "substanțele care distrug stratul de ozon";
- Invitați un inginer sau un technician în domeniu (sectorul frigorific și de condiționare a aerului) să vă vorbească despre utilizarea agenților frigorifici cu impact asupra ozonului, dar și a tehnologiilor alternative “prietenoase ozonului”;
- Luați unele angajamente privind protejarea stratului de ozon.
Dr., conf. cerc., șef laborator, Anatol Tărîță,
Institutul de Ecologie și Geografie al USM