Paguba imensă provocată componentelor de mediu de către incendiile de vegetație uscată

Se pare că nu există primăvară în Republica Moldova fără nedoritele incendii de vegetație ce sunt provocate în mod conștient sau inconștient. Însă anul 2022 este unul deosebit, cu sute și mii de incendii pe alocuri anihilate și/sau chiar lichidate de către pompieri cu enorme cheltuieli de ordin fizic și financiar. Conform datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență de la începutul anului au fost înregistrate peste 6000 de intervenții de lichidare a focarelor de ardere de vegetație uscată, în urma cărora au fost afectate 43730 ha de terenuri. Daunele provocate sunt enorme, incendiile se pot transforma în incendii de proporții, afectând spații forestiere, terenuri agricole, precum și sectorul locativ.

Dar cine și în cât timp va restitui prejudiciile cauzate de către aceste incendii asupra componentelor de mediu, în special resurselor de sol și biodiversității?

Incendiile de vegetație provoacă pierderi irecuperabile a florei și faunei prin nimicirea nemiloasă a plantelor și animalelor care își găsesc refugiu în puținele locuri neafectate de către om din Republica Moldova.

Fauna – ca componentă indispensabilă a biodiversității, este puternic afectată de diferiți factori antropici negativi; incendiile de vegetație în acest sens, având un impact dezastruos asupra ei. Incendiile de vegetație uscată care se petrec, de regulă, primăvara, au un impact negativ ireversibil asupra animalelor nevertebrate și vertebrate care anume în acest anotimp intră în cea mai importantă fază a ciclului lor vital – reproducerea. Astfel, incendiile de vegetație, pe lângă faptul că distrug la propriu o sumedenie de animale, de fluturi, gândaci, himenoptere, amfibieni, reptile, păsări cuibăritoare pe sol și mamifere terestre, ele au și o serie de alte efecte negative, așa precum:

• Distrugerea bazei trofice a speciilor fitofage de animale;
• Deteriorarea lanțurilor trofice ale ecosistemelor naturale și agroecosistemelor (livezilor, viilor, terenurilor cu cerealiere ș.a.) prin dispariția anumitor specii de animale care evaluează în calitate de componente de diferit rang de integrare (nevertebrate fitofage, vertebrate fitofage și zoofage de gradul I, II și III);
• Întreruperea ciclului de viață la nivel de ou, larvă și pupă a speciilor de nevertebrate a căror dezvoltare individuală se petrece în sol, sub litieră și în învelișul ierbos (gândacii, fluturii, himenopeterele ș.a.);
• Afectarea pontelor și puilor păsărilor care cuibăresc pe sol și/sau în desișurile de vegetație (fazanul, prepelița, potârnichea, pitulicile, silviile ș.a.).

Spre regret, o parte din speciile de animale afectate de pe urma incendiilor de vegetație sunt specii ocrotite la nivel național (incluse în Cartea Roșie) și internațional (listate în anexele Convențiilor internaționale: Berna, 1979; Bonn, 1983; Washington, 1983 ș.a.); așa precum: Mantis religiosa, Calosoma sicophanta, Iphiclides podalirius, Parnassius mnemosyne, Zerinthia polyxena, Aglais urticae ș.a.

Impactul incendiilor de vegetație uscată/miriște asupra solului de-asemenea este unul semnificativ. În opinia multor practicieni (agricultori, fermieri și, chiar, a unor savanți) impactul arderii vegetației uscate/miriștii, dat fiind că acesta este de scurtă durată (de la câteva zeci de minute până la câteva ore) nu este unul semnificativ, o opinie, dealtfel, absolut greșită. Ei afirmă că odată cu cenușa, provenită din arderea vegetației uscate, în sol sunt returnate elementele de cenușă (P2O5, K2O, CaO, MgO ș.a.) care au fost extrase din sol pentru formarea biomasei. În realitate însă, calculele arată că în sol sunt returnate doar cca 50% din elementele provenite din arderea biomasei, alte 50% sunt suflate cu cenușa de pe suprafața solului. În plus, la ardere sunt pierdute totalmente două elemente cu importanță majoră în circuitul biochimic - carbonul și azotul.

Evaluată prin prisma funcționalității solurilor, arderea vegetației uscate/miriștii are cu certitudine un impact negativ major și multilateral asupra acestora, care demarează de la perturbarea circuitului de substanțe organice în sol și, în general, asupra funcționalității acestui circuit de substanțe organice al solului. Astfel, prin ardere se nimicește stratul de materie organică care este în faza de descompunere-humificare de la suprafața solului. În plus, sub acțiunea factorului termic la o singură ardere în stratul 0-15 cm al solului sunt calcinate de la 1,3 până la 1,6 t/ha de humus, pentru producerea cărora, în cadrul actualelor condiții bioclimatice sune necesari 2-3 ani. De asemenea, arderea vegetației uscate conduce la dezgolirea suprafeței solului pentru o perioadă de la 3-4 până la 5-6 luni, astfel făcându-l vulnerabil la eroziunea eoliană (deflația) solului. În plus, dezgolirea suprafeței solului favorizează intensificarea proceselor de evaporare fizică a apei din sol. În aceste condiții se intensifică ascensiunea capilară a apei din orizonturile mai adânci ale solului și reducerea accelerată a rezervelor de apă productivă din sol. Totodată, cu apa din orizonturile inferioare ale solului în cele de la suprafață sunt deplasate sărurile ușor solubile și carbonații.

O altă latură negativă, prin arderea vegetației uscate se pierde litiera și detritul humifer – adică rezervele bioenergetice ale solului. În lipsa acestora microorganismele din sol utilizează în calitate de sursă energetică humusul din sol, reprezentat, preponderent, prin fracțiunea de humus inert care asigură hidrostabilitatea și stabilitatea mecanică a structurii solului. Ca urmare în soluri se intensifică procesele de dehumificare și degradare–destructurare cu implicarea degradării hidrologice și hidrofizice manifestate în aridizarea stratului humuso-acumulativ al solurilor, aceasta reprezentând fazele incipiente ale procesului de deșertificare.

Efectele degradative induse de arderea vegetației uscate sunt de lungă durată deoarece pentru restabilirea conținutului de humus și a structurii solului sunt necesari de la 10 până la 25 ani. De menționat, că în cadrul terenurilor arabile resturile vegetației (recolta secundară) reprezintă unica sursă de materie organică proaspătă în sol pe care răufăcătorii o nimicesc fără milă prin incendierea terenurilor.

Unele date experimentale (Gh. Jigău, 2006-2007) au demonstrat că arderea miriștii conduce la reducerea recoltelor culturilor agricole cu 25-35% în funcție de cultura precedentă. Mai puternic sunt afectate recoltele de grâu și orz.

În plus, fumul produs în rezultatul arderii vegetației uscate se ridică în atmosferă până la circa 25 km, iar în funcție de curenții de aer se poate răspândi la distanțe foarte mari. Fumul emis afectează puternic și calitatea aerului, prin emisii de pulberi în suspensie și particule de funingine PM2,5. Aceste „pulberi în suspensie” sunt o componentă comună a poluării atmosferice din orașe (smogul urban), fiind emanate de țevile de eșapament ale vehiculelor, dar cumulativ fumul de la incendiile de vegetație duce la creșteri dramatice ale cantității de pulberi în suspensie din aer în comparație cu poluarea atmosferică medie (în mediu de 20 ori mai mari).

Purtate de curenții de aer, toxicitatea particulelor în suspensie crește direct proporțional cu distanța față de incendiul propriu zis. Particulele, purtate de vânt, trec prin unele reacții chimice în atmosferă și, oxidându-se se transformă în compuși extrem de reactivi, cu impact major asupra sănătății umane și în general asupra viețuitoarelor. A fost estimat că în câteva zile după incendiu potențialul toxic al particulelor în suspensie crește de patru ori.

Efectele pe termen lung a incendiilor de vegetație nu se resimt doar asupra sănătății umane, ci și asupra ecosistemelor în ansamblu, prin eliberarea cantităților uriașe de dioxid de carbon și alte gaze cu efect de seră în atmosferă. Poluarea aerului cu aceste gaze este una dintre principalele cauze ale apariției ploii acide. Precipitațiile care cad în condițiile în care aerul este contaminat cu dioxid de sulf, trioxid de sulf, precum și diferiți oxizi de azot sunt nocive atât pentru mediul înconjurător, cât și pentru animale și oameni, afectând întregi ecosisteme. Ploile acide au consecințe, precum: - daunele produse vegetației; - acidificarea apelor dulci și sărate care afectează atât fauna, cât și flora prin dispariția apei potabile; - dispariția microorganismelor cu rol de fixare a azotului; - deteriorarea suprafețelor artificiale prin coroziune etc. Ploaia acidă încetineşte creşterea plantelor, dar mai ales a copacilor. De asemenea, atacă arborii într-un mod mai aparte prin decolorarea și defolierea frunzelor, astfel copacul îşi pierde abilitatea de a produce hrană prin fotosinteză. Drept rezultat, organismele pot infecta copacul prin frunzele rănite. Odată slăbiţi, copacii sunt mai vulnerabili la alţi posibili factori cum sunt infestarea cu insecte, temperaturi scăzute sau secetă.

Rezumând cele menționate mai sus, atragem atenția membrilor societății civile asupra necesității stringente de a contribui la excluderea izbucnirii incendiilor de vegetație uscată/miriște, atât prin avertizarea în caz de necesitate a organelor de drept abilitate, cât și prin atitudinea conștientă și responsabilă față de patrimoniul natural național, care reprezintă o bogăție inestimabilă a țării în care trăim și pe care suntem obligați să o ocrotim prin eforturi conjugate comune. Numai atunci când vom proteja solul, apele, aerul și viețuitoarele naturii, vom avea sorți de izbândă să putem dăinui în timp și spațiu. O altă cale, pur și simplu, nu mai există.

Material îngrijit de dr. A. Tărîță, șef lab. Ecosisteme naturale și antropizate al IEG.

Au contribuit:
Dr. hab., prof. univ. T. Cozari, UST
Dr., prof. univ. Gh. Jigău, USM